Viata nostra e o succesiune de incaperi. Intunecate sau pline de lumina, incarcate de amaraciunea depresiei sau exuberanta fericirii ne modeleza si ne fac ceea ce suntem pana in ultimul moment. Fiecare incapere gazduieste pasagerii doar pentru cateva momente si fiecare peisaj emotional domina sau este dominat, infaptuieste sau doar inspira. Unii dintre noi facem parte din decorul rece si auster in schimb ce altii aduc caldura si lumina. Fiecare pictura murala ghideaza sau influenteaza urmatorul destin, fiecare acord muzical care se lasa auzit duce o batalie iar parfumul dulce al umanitatii poate trimfa. Pasagerii stravezii sunt doar fantome fara gust, miros, auz, vaz si mai ales fara vibratia iubirii. Ei fac ce mai mult rau pentru ca nu trasmit nimc si nu fac decat sa se hraneasca cu emotiile si visele celorlalti. Pentru o incapere noi suntem dor o clipa in schimb ce ele sunt perene si in continuare schimbare. Mi-as dori ca in momentul in care am simtit manerul rece al ultimei usi sa stiu ca am lasat macar o amprenta pentru urmatorul pasager.
Am incercat doar un exercitiu narativ care are la baza o idee foarte simpla: Incercati sa nu lasati viata sa treaca pe langa voi, luati atitudine si incercati sa infaptuiti ceva, sa ajutati pe cineva, sa daruiti sau sa impartasiti ceva. Din orice intreprindeti cineva poate sa invete si sa evolueze sau din contra sa poata evita un anumit esec. Just leave a mark!
RăspundețiȘtergereAdevarat, frumos exercitiu narativ, cam trist, am sa mai citesc sa vad poate gasesc ceva mai vesel.
RăspundețiȘtergere